FUNDAȚIA DE CULTURĂ TRANSILVANIA ↗
FILA 00/08
[ SCURTMETRAJ HORROR FOLK · MUNȚII APUSENI · IULIE 2027 ]

A NOASTRĂ

Dosar de parteneriat. Opt file — ce e filmul, unde ajunge și ce primește un partener din el.
[ 01 — FILMUL ]

Cu o săptămână înainte de nuntă, Diana urcă în satul bunicii, cu cea mai bună prietenă și cu verișoara ei. Până în ziua a treia, una dintre ele află ce a ținut bătrâna pe loc o viață întreagă.

Gen
HORROR FOLK
Durată
~24 MIN
Limbă
ROMÂNĂ · SUBTITRARE EN
Locație
GIURCUȚA DE SUS, MUNȚII APUSENI
Filmare
5–9 IULIE 2027
Stadiu
SCENARIU FINALIZAT, V9.5
[ 02 — POVESTEA ]

Un neam și
cât costă el.

Diana se mărită peste o săptămână. O ia cu ea pe Ema, prietena ei de zece ani, și pe verișoara ei, Roxana, în satul unde bunica, nouăzeci și patru de ani, trăiește singură de zeci de ani. Femeile de la porți nu salută. Sub streșini atârnă leuștean și usturoi. În prima seară, bunica scoate dintr-un cufăr o rochie albă, grea, pe care a lucrat o viață întreagă, câte un nod pe noapte — iar pe câmpul de dincolo de sat, lumini palide încep să se miște în cerc.

01

Seara — sosirea

O casă caldă, o masă bună, o bunică ce nu mănâncă și nu bea. Totul e primitor și nimic nu e în regulă.

02

Noaptea — câmpul

Un cerc de șase metri ars în iarbă, forme la capătul celălalt al luminii, și o regulă pe care bunica o ține de când era tânără: nu le zi pe nume.

03

Ziua a treia — alegerea

Cineva intră în locul altcuiva. Cine și cum e finalul — rămâne în scenariu, nu în dosar.

[ 03 — CUM SE SIMTE ]

Albastru rece.
O singură lumină caldă.

CASAPereți văruiți, ierburi uscate sub grindă, o lumânare pe masă.
CÂMPULUn cerc de pământ ars sub lună, lumini palide mișcându-se în jur.
OGLINDARamă neagră, sticlă pâcloasă. Arată mai mult decât camera.
ROCHIAO viață întreagă, câte un nod pe noapte.
ELEMereu la capătul celălalt al luminii.
[ 04 — DE CE FILMUL ĂSTA ]

Se ține pe
un obiect real.

Filmul are un singur centru: o rochie albă, țesută și brodată de mână, cu cercuri concentrice, păsări fără cap și șapte stele. Se face pentru film de oameni care încă lucrează așa, și se fotografiază, nu se desenează. Un partener nu pune logo pe o stare — jos, la baza filmului, sunt un obiect, un sat și un meșteșug.

01

Un gen care circulă

Horror folk e drumul cel mai scurt pe care un scurtmetraj românesc îl are spre un public internațional: festivalurile de gen îl programează, iar publicul pentru el există deja.

02

Se filmează unde se petrece

Un sat real din Apuseni, Giurcuța de Sus: case reale, lumină reală. Fără pădure de studio, fără folclor inventat.

03

Film mic, cadru limpede

Douăzeci și patru de minute, cinci zile de filmare, o casă și un câmp. Banii intră în imagine și în meșteșug, nu în logistică.

[ 05 — CINE ÎL FACE ]

O echipă care
a dus filme la capăt.

Scenariu
BOGDAN MĂRGINEAN, V9.5
Regie
RALUCA NETCA
Producție — KSM Production
CLUJ-NAPOCA
Entitate producătoare — Fundația de Cultură Transilvania (Asociația IURA Film)
ÎNFIINȚATĂ 2024
Imagine
ALEXANDRU DON MERCA
Distribuție — probe filmate, în pregătire
DE CONFIRMAT

Aceeași echipă a lansat în cinematografe „Dosarele Orașului Alb", cu premiere de gală la Cluj-Napoca, București și Brașov, și are în dezvoltare alte două proiecte. Ce se promite unui partener în dosarul ăsta s-a livrat deja pe un film care a ajuns pe ecran.

[ 06 — UNDE AJUNGE ]

Întâi festivaluri,
apoi peste tot.

5–9 iulie 2027 — filmare, la Giurcuța de Sus
5 ZILE DE FILMARE
Vara–toamna 2027 — montaj, sunet, culoare
POSTPRODUCȚIE
2028 — circuit de festivaluri de gen, în țară și afară
ȚINTĂ
După circuit — online, televiziune, proiecții
PUBLIC

Festivalurile spre care țintim sunt cele care programează filmul ăsta: Sitges, Fantasia, Fantasporto și Grimmfest afară, TIFF Cluj-Napoca și Anonimul acasă. Un scurtmetraj selectat e văzut de programatori, distribuitori și presă timp de doi ani — iar numele unui partener merge cu el tot drumul.

[ 07 — CE PRIMEȘTE PARTENERUL ]

Trei feluri
de a intra.

01

Susținător

Nume în genericul de final, în mapa de presă și în dosarul de festival. Mențiune în postările filmului, la lansare și la fiecare selecție.

02

Partener

Tot ce e mai sus, plus logo pe afiș și pe materialele de festival, invitații la premieră și cadre de pe platou pentru uz propriu.

03

Partener principal

Tot ce e mai sus, plus „cu sprijinul" în creditul de deschidere, prezență la fiecare proiecție și un material video scurt, filmat la locație, pe care partenerul îl poate folosi un an.

Sprijinul poate fi în bani sau în bunuri și servicii — cazare, transport, echipament, catering, o locație, timp de postproducție. Amândouă contează la fel aici, iar nivelul se dă după cât acoperă contribuția. Termenii exacți se stabilesc de la caz la caz, într-o discuție.

[ 08 — CONTACT ]

HAI SĂ VORBIM.

Filmăm în iulie 2027. Un telefon e de ajuns ca să începem.

iurafilmacademy@gmail.com
EMAIL
+40 744 646 171
SUNĂ ↗
culturatransilvania.ro
SITE ↗
Fundația de Cultură Transilvania (Asociația IURA Film) · Cluj-Napoca
ENTITATE PRODUCĂTOARE
A NOASTRĂ
I / IX